e-mailurile managerului de campanie al democraților, John Podesta, publicate de Wikileaks, reiese că printre cei considerați ca fiind potriviți pentru funcția de vicepreședinte al SUA
Food and Drug Administration din Statele Unite ale Americii (FDA) investighează legătura dintre produsele homeopatice pentru dentiție și reacțiile adverse prezentate la mai mult de...
Fondul american de investiții 500 Startups, care a finanțat în cei 6 ani de la înființare cu aproape 300 mil. dolari peste 1.600 de companii la început de drum din industria hi-tec...
Dobânzile mai mari din SUA fac ca banii investitorilor să iasă din zona euro în cel mai accelerat ritm din istoria uniunii monetare, iar aceste ieșiri de capital împing euro spre paritate
Valoarea totală a tranzacțiilor de fuziuni și achiziții din SUA, cea mai mare economie a lumii, a atins 243 miliarde de dolari în luna mai, un maxim istoric
Ministrul Cristian Diaconescu a declarat, miercuri, că România și SUA lucrează pentru includerea în documentele finale ale Summitului de la Chicago a rolului scutului antirachetă alături
Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că un grup de lucru româno-american se va reuni la începutul lunii mai într-o ședință privind Part...
Bursele din SUA și Germania sunt aproape de maximele din 2000 și 2007, dar analiștii spun că investitorii nu ar trebui să se teamă de aceste maxime, deoarece acțiunile sunt încă ieftine
Investitorii din România pot deconta la costuri mai reduse, prin Depozitarul Central (DC), tranzacțiile realizate pe bursele externe cu acțiunile Chesapeake Energy Corporation, al...