Zeci de unități hoteliere din România au devenit centre de carantină pe timp de pandemie și cazează cadre medicale, angajați MAI și oameni aflați în izolare sau carantină.
o poartă de intrare în Capitală numită Aeroportul Otopeni și mi-ar plăcea să legăm aeroportul de cele două autostrăzi între care este dezvoltat și asta ne-ar ajuta să dezvoltăm centre
Dezvoltatorii imobiliari au livrat pe parcursul anului 2019 birouri, centre comerciale și parcuri logistice cu o suprafață cumulată de peste 1 milion de metri pătrați, cele mai active
Echinox și-a extins echipa prin recrutarea lui Dan Năstase în poziția de Property Manager în cadrul departamentului de Asset Services, el preluând astfel coordonarea portofoliului de centre
statului polonez de a prelua magazinele Carrefour și de a profita de retragerea francezilor din regiune, ci de compania maghiară Shopper Park Plus (SPP), care a achiziționat opt centre
Centrele de recoltare au împânzit străzile, însă, în ciuda numărului mare de centre de recoltare și laboratoare dar și a sumelor mai mari decontate de CNAS pentru analize medicale
informatician, una dintre ele fiind aceea că informaticienii sunt niște dactilografi roboți foarte bine plătiți, este de părere Marian Popa, director general al Deutsche Bank Technology Centre
Medima Health, rețeaua de clinici specializate în imagistică medicală și radiologie, a deschis o clinică în zona Jiului din Capitală, în urma unei investiții de 1,5 milioane de e...
finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, ce prevede achiziția de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică destinată consumului unor centre