Grupul german Daimler, proprietarul Mercedes-Benz, se va alia cu grupul Robert Bosch pentru a dezvolta autoturisme autonome și pentru a accelera lansarea unor taxiuri automatizate,
Autonom Services, rețea de mobilitate controlată de frații Marius și Dan Ștefan, estimează că va ajunge până la final de an la afaceri de 100 de milioane de euro, iar pentru anul viitor
Autonom Services, rețea de mobilitate controlată de frații Marius și Dan Ștefan, a încheiat primul semestru din 2022 cu venituri de 239 milioane lei, în creștere cu 35%, și un profit
Rețeaua de mobilitate Autonom Services, fondată de frații Marius și Dan Ștefan, a raportat pentru 2023 venituri din exploatare de 728 milioane lei, în creștere cu 12%, și un profit
Brokerul de asigurare Millenium Insurance (MIB), deținut majoritar de rețeaua de mobilitate Autonom Services, cu bonduri listate la BVB, avea un profit net de 1,9 milioane de lei în
Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a participat cu 4,5 milioane de euro la prima emisiune de obligațiuni a companiei de închirieri Autonom Services în cadrul unui
Banca Transilvania, în calitate de coordonator global și agent de documentație, a făcut parte din sindicatul de bănci care a acordat companiei Autonom Services o finanțare de 300 mil
BRD-SocGen spune că susține proiectele de dezvoltare ale companiei Autonom Services în cadrul finanțării sindicalizate de tipul credit corelat cu obiective de sustenabilitate în valoare