ANAF doreste sa impuna marilor contribuabili sa realizeze un dosar de prețuri de transfer, masura considerata inutila daca firma mama si subsidiara inregistreaza profit, este parerea
de ordonanțe de urgență date în 2017, 31 au devenit legi ♦ Acesta nu a fost însă cazul celui mai important proiect de ordonanță ajuns în Parlament anul trecut: cel care prevede transferul
Acționarii producătorului de cabluri Romcab Târgu Mureș (MCAB), companie evaluată în prezent la circa 46,9 mil.lei (10,6 mil. euro), au aprobat transferul companiei de pe piața RASDAQ
Ultimul sondaj privind încrederea companiilor realizat de Camera Europeană de Comerț arată că problema s-a acutizat chiar în condițiile în care negocierile dintre SUA și China cu privire
„Firma, o Societate cu Răspundere Limitată – Debutant (SRL-D), a fost înființată gratuit, profitându-se de unele prevederi legale menite să stimuleze mediul de afaceri“, a precizat
Mai multe grafice și tabele din domeniul Retail&Agrobusiness Mai multe grafice și tabele din domeniul Legal Materialul a apărut în ediția din 13 martie 2018 a Ziarului Financiar.