Operatorul portuar Oil Terminal (simbol bursier OIL), unde statul român este acționar cu 88% din capitalul social, a înregistrat în primele trei luni ale anului un profit net de 28,4
Holcim România, liderul pieței de materiale de construcții, a investit circa 12,5 milioane de lei într-un nou terminal de ciment în orașul Roman din județul Neamț.
Motivul pentru care avem interes în Oil Terminal este pentru că România este poziționată natural pentru a fi un hub energetic, nu doar pentru Oil Terminal, ci pentru toată regiunea.
♦ Oil Terminal a anunțat că propune dividende cu un randament de 13% la prețurile actuale ♦ Peste 40 de companii din 86 de pe piața principală afișează creșteri ale acțiunilor în 2017
Acțunile Oil Terminal (OIL), cel mai mare terminal din România pentru import/export țiței, produse petroliere și petrochimice, au închis ședința de tranzacționare de marți în creștere
Rompetrol Rafinare (simbol bursier RRC) a anunțat vineri la Bursa de Valori București că Midia Marine Terminal, parte a grupului din care face parte și Rompetrol, a finalizat cu succes
Primul terminal plutitor pentru GNL al Finlandei va fi amplasat pe coasta de sud a țării în portul Inkoo, la aproximativ 60 de km vest de Helsinki, a anunțat Gasgrid Finland, o companie
Dumitrescu Sebastian Valentin, născut în anul 1923, potrivit raportărilor de pe site-ul bursei, a vândut pe 5 mai un număr de 3 milioane de acțiuni la Oil Terminal (OIL), ceea ce echivalează