Până acum s-a bazat în principal pe capital plătit în dolari pentru finanțare, dar în viitor „50% din proiecte ar trebui să fie finanțate în monedă locală“, a declarat K.V.
Credem că lisstarea are sens și pentru țară, pentru că pune România într-o poziție în care bursa poate primi un rating mai bun și de la MSCI” (n.r: în contextul în care BVB a fost recunoscută
Între timp, activele nete exprimate în lei ale celor 159 de fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna ianuarie cu 16,9% (n.b. au fost raportate noi fonduri
Fondatorul unic al noii entități este Starlink Holdings Netherlands B.V., cu sediul în Amsterdam, Regatul Țărilor de Jos – vehiculul european al grupului SpaceX.
Între timp, activele nete exprimate în lei ale celor 159 fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna ianuarie cu 16,9% (n.b. au fost raportate noi fonduri), până
În 2024, olandezii de la Damen au ieșit din acționariatul șantierului naval din Mangalia, după ce s-a aprobat rezilierea contractului de asociere între 2MMS și Damen Holding B.V, potrivit
„Vedem și în România acest interes, cu creșterea acestui ETF al nostru (pe BET – n.r.), a cărui performanță o depășește cea a unor ETF-uri din Polonia sau Ungaria; nu mai zicem de țări
„Probabil că piața se aștepta la niște rezultate operaționale în scădere (În T2/2025 – n.r.). În cazul Petrom avem acest trend raportat la ce era în urmă cu unu-doi ani.