Legea privind insolvența personală a fost promulgată de președinte
Președintele Klaus Iohannis a semnat ieri decretul pentru promulgarea legii privind procedura insolvenței personale, care prevede ca orice cetățean aflat în incapacitate de plată a
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Președintele Klaus Iohannis a semnat ieri decretul pentru promulgarea legii privind procedura insolvenței personale, care prevede ca orice cetățean aflat în incapacitate de plată a
sistem, o reformă reală a achizițiilor publice alături de reforma reală a sistemului fiscal bugetar prin Codul fiscal și Codul de procedură fiscală, alături de reforma instituțională privind
Nu întâmplător, în acest sens, guvernatorul a vorbit pe larg despre rezerva valutară, al cărei volum asigură la nivelul cel mai de sus cerințele privind acoperirea exporturilor, a datoriei
Comisiile juridice reunite au adoptat, marți, proiectul declarației privind asumarea Strategiei Naționale Anticorupție de către Parlament, documentul fiind înaintat Birourilor Permanente
Curtea Constituțională a amânat, joi, până în 12 septembrie, o decizie privind referednumul de demitere a lui Traian Băsescu, urmând să verifice listele electorale, au declarat surse
Conducerea Senatului a decis, luni, să transmită Camerei Deputaților Proiectul de lege privind energia electrică și organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare
Comisia Juridică a Camerei Deputaților a adoptat, luni, proiectul de lege care modifică Legea referendumului astfel încât demiterea președintelui să poată fi realizată cu majoritat...
Secțiile Unite ale instanței supreme au decis, miercuri, sesizarea Curții Constituționale a României privind neconstituționalitatea unui articol din Legea lustrației, după ce au primit
Guvernul intenționează să se reunească, vineri, pentru o ședință specială privind problemele din energie, în care să fie analizat inclusiv calendarul de liberalizare a prețurilor la
corectarea unor deficiențe de organizare” a celor două instituții, IDR funcționând în baza unui cadru normativ din 2005, anterior adoptării reglementărilor interne și ale UE privind