Firmele care aplică la programul IMM Invest pot depune situațiile financiare aferente anului 2018, în cazul în care nu au depus încă la ANAF documentele pe 2019, în contexul prelungirii
Circa 7.418 de credite în valoare de peste 6,2 mld. lei au fost aprobate prin programul IMM Invest până astăzi, la ora 14.00, conform informațiilor oferite Ziarului Financiar de Fondul
Acum un an, cetățenii britanici mergeau la urne și votau pentru ceea ce părea să fie cel mai important moment electoral al regatului de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Moldova, o companie cu o capitalizare bursieră de 1,44 miliarde lei care le-a adus acționarilor un câștig de 70% în ultimul an, vrea să își schimbe numele în First Romania Capital Invest
Valoarea creditelor IMM Invest utilizate până la finalul lunii august, adică finanțarea efectiv dibursată de către bănci IMM-urilor, a ajuns la 2,58 mld. de lei, conform datelor furnizate
Tot în august 2024, Sisecam Dıș Ticaret A.ș. a achiziționat pachetul de 0,1% de la Glass Trading B.V., devenind al doilea acționar al companiei alături de Trakya Investment B.V., conform
Compania de investiții în sectorul imobiliar Star Residence Invest (simbol bursier REIT) a anunțat recent că l-a numit pe Adrian Tănase, fost director general al Bursei de Valori București
Operatorul de terenuri agricole Holde Agri Invest (simbol bursier HAI) a anunțat vineri seară la Bursa de Valori București că a contractat împrumuturi de 5 mil. lei de la SevenX Ventures
Ilfovul câștigă teren în fața Bucureștiului din punct de vedere imobiliar, spune Dragoș Dragoteanu, proprietarul Euroest Invest, unul dintre cei mai importanți jucători ai pieței