Constanța: Vremea rea a alungat turiștii de pe plaje
. “Astăzi (n.r. – duminică), valorile de trafic au crescut mai devreme decât în celelalte duminici din sezon.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
3524 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
. “Astăzi (n.r. – duminică), valorile de trafic au crescut mai devreme decât în celelalte duminici din sezon.
Cum arată bursa americană Contractele futures (n.r: care indică pozițiile pe care le vor cumpăra investitorii în ședința de tranzacționare) indicau creșteri marți dimineață după ce
Astfel, ne-am permis să facem 14 tranzacții de M&A (fuziuni și achiziții – n.r.) și am achiziționat 18 companii”, spune cofondatorul Bittnet.
„T1/2026 a fost primul trimestru în care, cumulat pe ultimele 12 luni (LTM – last twelve months – n.r.), Grupul TTS a înregistrat profit, după 4 trimestre de rezultat cumulat pe 12
. “Acest lucru (dezvoltarea infrastructurii – n.r.) poate atrage mai multe investiții străine directe, întrucât infrastructura nedezvoltată a reprezentat cel mai important
. “Am primit nouă sesizări (până la difuzarea acestei știri, n.r.) de la telespectatori.
media, respesctiv Brand Programming Network, Initiative Media, MEC România, MediaCom, Mindshare, Optimedia, Starcom MediaVest Group, United Media, Universal McCann (UM- parte din B.V
Până la această dată au fost notificate (la CNA, n.r.) opt astfel de servicii.
„Ar trebui să vedem însă o creștere de o singură cifră, undeva între 5% și 10% (pe BET – n.r.), deci sunt optimist. De ce?