Orban: Așteptăm confirmarea CE privind reluarea plăților în POSDRU
"Sper ca în scurt timp să avem vești de la CE. Așteptăm confirmarea de la CE", a spus Orban, referindu-se la reluarea plăților în cadrul POSDRU. El a spus că "în ...
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
"Sper ca în scurt timp să avem vești de la CE. Așteptăm confirmarea de la CE", a spus Orban, referindu-se la reluarea plăților în cadrul POSDRU. El a spus că "în ...
Camera Deputaților a adoptat, marți, cu 166 voturi "pentru", trei voturi "împotrivă" și două abțineri, proiectul privind combaterea violenței în familie, care prevede că victima violenței
Protocolul privind minoritățile între România și Serbia a fost semnat, joi, la Bruxelles, de ambasadorii la UE ai celor două state, au declarat pentru MEDIAFAX surse europene.
Procesele-verbale privind rezultatele alegerilor parlamentare din 9 decembrie au fost publicate în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a anunțat, luni, că în ședința de Guvern de miercuri va fi prezentată Ordonanța de Urgență privind bacalaureatul profesional, proiect care
Proiectul de modificare a Statutului senatorilor și deputaților, obținut de MEDIAFAX, cuprinde o prevedere potrivit căreia hotărârile Senatului sau ale Camerei, dar și ale Birouril...
Premierul Victor Ponta va participa, marți, la ședința Consiliului Superior al Magistraturii, el fiind invitat la reuniune de către Secția de procurori a CSM în contextul discuțiilor privind
Deciziile privind tariful datorat de fiecare operator telecom care utilizează benzile de frecvențe vor fi emise ulterior perioadei de utilizare, respectiv anual sau trimestrial, nu
Ministrul maghiar al afacerilor externe și comerțului Peter Szijjarto a declarat că industria feroviară ungară ar trebui să profite de creșterea volumelor de mărfuri transportate î...
Noi restricții au fost introduse la benzinăriile MOL din Ungaria, scrie Hungary Today. Potrivit acestora, numai 50 de litri pe zi pot fi folosiți pentru realimentare. Pentru autove...