Start-up-ul tech Vcash din Cluj-Napoca, care dezvoltă o platformă de social media bazată pe conținut video nealterat și recompense, are acum în derulare o campanie de strângere de fonduri
producției pentru Europa și spre aceasta ar trebui să țintească, inclusiv pentru echilibrarea balanței comerciale, a declarat Tiberiu Dănețiu, Director Corporate Affairs & Retail Media
Marketerii își cresc rapid investițiile în asistenți AI, chiar dacă consumatorii rămân precauți în privința recomandărilor oferite de aceștia, potrivit unui studiu Kantar Media Reactions
Piața de media din România va crește cu 11% anul acesta, la 407 milioane de euro, iar în 2018 se va majora cu circa 13%, potrivit datelor actualizate ale raportului Media Fact Book
exploatează câteva sute de hectare de teren arabil în Arad prin intermediul firmei Grey Bull, estimează că va recolta în câteva săptămâni 18 tone/hectar de porumb, de patru ori peste media
București, Cluj și Iași, a semnat un contract multianual în valoare de cinci milioane de lire sterline (aprox. 6,3 mil. euro) cu Trinity Mirror, unul dintre cele mai importante trusturi media
Lanțul de șapte magazine de tip duty-free Best Value a terminat anul trecut cu o cifră de afaceri de 80,2 mil. lei (18 mil. euro), cu 16% peste nivelul din 2013. Mai mult, afaceri...
Clever Media Network, o companie de cablu condusă de Adrian Tomșa și Mircea Lucacel - două nume cunoscute în industria locală de cablu -, a făcut prima sa achiziție, o rețea cu
Distribuitorul IT&C Skin Media, deținut de familia de antreprenori locali Perian, cu afaceri de 43 mil. euro în 2013, are în plan să intre anul acesta cu brandul propriu de tablete