Orașul francez Grenoble va deveni primul mare oraș european în care panourile publicitare sunt înlocuite cu copaci după ce autoritățile locale, ecologiste ca orientare politică, au
Certinvest, cel mai mare administrator independent de fonduri mutuale, vrea să cumpere AXA Asigurări, subsidiara locală a gigantului francez AXA, potrivit unor surse din piață, după
Compania Bihore, unul dintre cei mai mari cinci producători de încălțăminte din România, a investit pe piața locală peste 10 milioane de euro și a ajuns la afaceri de 22 mil. euro,...
Sclavia este o problemă extrem de gravă nu doar în țările în curs de dezvoltare, ci și în Statele Unite, unde fenomenul este mai răspândit în prezent decât era în urmă cu trei sute...
Cea mai mare fabrică de armament din Bulgaria, VMZ Sopot, deținută de stat, și-a triplat veniturile din vânzări în primul semestru, potrivit unui raport publicat de ministerul bulgar
STK Emergent, administrat de societatea STK Financial, este cel mai mare fond închis listat pe bursa de la București, cu active nete de 64,43 mil. lei la finalul lunii octombrie
Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, a avertizat că va avea pierderi de 5,8 miliarde de euro după reevaluarea activelor în diviziile de investiții, retail și private banking pe
Băncile din România au cea mai mare expunere față de stat din Europa, cu o pondere de aproximativ 20% din total active, și au înregistrat în ultimii șase ani și una dintre cele mai