Vodafone România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală de IT&C și una dintre cele mai mari companii din economie, și-a extins afacerile mult dincolo de conectivitatea
Dan Ceaușescu, CEO al GreenPoint Management, cea mai mare companie cu statut de OIREP, adică Organizație care Implementează obligațiile privind Răspunderea Extinsă a Producătorului
Compania Nova Tech Integrated Solutions SRL din București, un integrator de soluții IT&C înființat în anul 2015 în București, care a intrat în atenția publică după ce a câștigat anul
Societatea de administrare OTP Asset Management, cu active în gestiune de peste 380 de milioane de lei, a lansat luna aceasta fondul închis de investiții administrat activ OTP Premium
Valeriu Nistor va prelua din luna martie funcția de director comercial pe segmentul business și va fi și membru al echipei executive de management, conform unui anunț transmis de companie
Miroslav Majoros, slovacul care a preluat în urmă cu trei luni poziția de CEO al Telekom România, pregătește primele schimbări din echipa de top management a celui mai mare grup de
cu cei anteriori crizei în materie de recrutare, diferența fiind că acum se caută candidați pentru toate sectoarele economiei, inclusiv industrie, și pentru toate nivelurile de management
Mai bine de trei sferturi (84%) dintre angajatorii care caută candidați pentru poziții de management se uită la persoanele care au abilitățile interpersonale bine dezvoltate, arată