compania care deține monopolul transportului de gaze naturale prin conducte și al tranzitului internațional de gaze prin România, și-a bugetat pentru acest an un profit net de 272 mil
Japonezii de la TDK susțin că au făcut o descoperire semnificativă în ceea ce privește materialele utilizate în bateriile sale cu semiconductori, furnizorul Apple preconizând creșt...
OMV Petrom, singurul producător local de petrol și gaze, a terminat anul trecut cu 10.545 de angajați, un salt de 37% față de cei 7.714 pe care compania îi avea în 2023.
Sinteza SA Oradea, una dintre cele mai mari companii chimice locale, a semnat o scrisoare de intentie cu compania americană Lockheed Martin pentru licențierea producției de electrolit
Practic SA (simbol bursier PRBU), companie de închirieri imobiliare din București al cărei acționar majoritar este Radu Dimofte, cu 48,47% din capital, a raportat pentru primul semestru
trebui să se gândească să își facă propriul fond de pensii, pe care să și-l administreze și să-l acceseze singur, pentru ei și pentru copiii lor, pentru că banii statului se vor termina
Piața berii, un sector dependent de puterea de cumpărare, temperaturile din cursul verii și de competiții sportive, ar putea reveni în acest an pe un trend descendent după ce guver...
Perioada cu inflație ridicată se va termina la un moment dat, iar companiile trebuie să continue să comunice cu consumatorii pentru a reuși să-i țină aproape de brand, este de părere