Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) spune că propunerea Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților potrivit căreia s-ar elimina
KPMG a asistat Romgaz la finalizarea tranzacției privind preluarea activității de producție a Azomureș, furnizând servicii de consultanță în fuziuni și achiziții, de tip Buy-Side, coordonând
, care acum funcționează cu un singur reactor nuclear și acoperă 8,4% din producție, sau a hidrocentralelor aflate în funcțiune care aveau o pondere de 15,8% din producția totală, după
Grupul Chimica, care desfășoară activități de producție în mai multe domenii printre care auto, producția de bunuri de plastic sau producția componentelor de electrocasnice, a obținut
Demararea producției Logan MCV și la Tanger, în Maroc, odată cu lansarea faceliftului la începutul anului trecut, a înjumătățit producția breakului de la Mioveni, potrivit datelor Asociației
„Urmează să recoltăm grâul și rapița, dar la grâu ne așteptăm la producții mai mici, pentru că a fost afectat de ploi. Estimăm că producția va fi de 6.000 de kilograme la hectar.“
Producția auto locală va depăși în premieră în acest an pragul de 400.000 de autovehicule, odată cu demararea producției Ford la Craiova, după ce coborâse în 2011 sub nivelul de 350.000
Comerțul, producția și imobiliarele sunt cele mai creditate sectoare din portofoliul corporate al Băncii Transilvania, soldul cumulat al împrumuturilor acordate pentru cele trei domenii
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Transeastern Power B.V. preia compania OMV Petrom Wind Power S.R.L, care are în portofoliu parcul eolian Dorobanțu, evaluarea urmând