Mihai Mincu este antreprenor de la 18 ani, iar până acum a testat aproape cinci domenii de activitate, fără a lăsa facturi neplătite sau insolvențe în urma sa.
Bursa de Valori București traversează în 2026 una dintre cele mai dinamice perioade din istoria sa, iar creșterea interesului pentru piața locală se vede și în activitatea brokerilor
Ministrul de finanțe al Greciei Kyriakos Pierrakakis a prezentat recent planul prin care țara sa vrea să realizeze tranziția de la redresare economică la expansiune productivă, scrie
trecut, PPC a vândut 49% din acțiunile pe care le deținea în cadrul HEDNO, compania de distribuție a grupului, către fondul de investiții australian Macquarie Asset Management, tranzația
El a povestit că modelul de business pe care l-a folosit a fost inspirat de cel construit de Ioan Popa, proprietarul Transavia, cel mai mare producător de carne de pui de
Grupul de firme este administrat prin trei entități juridice, respectiv Morandi-Com SRL (responsabilă cu fermele de păsări) cu afaceri de 38,9 mil. lei anul trecut, Prod-ovo grup SA
combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), aflat în insolvență, au respins elaborarea și propunerea de către societate a planului de reorganizare a companiei, în calitatea sa
Raiffeisen Bank, subsidiară locală a grupului austriac cu același nume, a scos din oferta sa la finele lunii februarie depozitele cu scadența la o lună constituite de persoanele fizice