Johan Meyer, portofolio manager, Fondul Proprietatea, a spus, la ZF Power Summit 2022, că valoarea Hidroelectrica este în acest moment de peste 10 miliarde de dolari.
Anterior, ZF a scris că Romgaz, alături de Grup Servicii Petroliere, Electrica și Hidroelectrica, face parte dintre companiile care ar putea beneficia de cele mai mari ajutoare prin
Bursa de Valori București (BVB) a fost singura bursă din Europa cu un IPO semnificativ la nivel global: oferta de 2 miliarde dolari a Hidroelectrica a plasat BVB pe locul 4 în clasamentul
Intervalul menționat a cuprins o parte din oferta publică inițială desfășurată de Hidroelectrica (H2O), una dintre cele mai mari IPO la nivel mondial de anul acesta.
private obligatorii Pilon II, a publicat luni seară situația detaliată a investițiilor aferente lunii iulie, care include expunerea pe care administratorul fondului a luat-o la Hidroelectrica
Astfel, Hidroelectrica (H2O), cea mai recentă intrare în ringul bursier și compania care a realizat cel mai mare IPO din România, ocupă prima poziție în acest top, cu tranzacții de
Unul dintre executivii de top care au lucrat la oferta de listare a Hidroelectrica, într-o tranzacție de 2 miliarde de euro prin care Fondul Proprietatea a făcut un exit istoric, vorbește
Bogdan Badea, director general al Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, spune că în câteva zile, maximum o săptămână, va fi anunțat consorțiul de