Producătorul român de medicamente Biofarm (BIO) a raportat afaceri de 37,7 milioane de lei în primul trimestru din 2017, în creștere cu 8% față de aceeași perioadă din anul trecut,
Compania farmaceutică Biofarm București (BIO) a înregistrat după primele nouă luni vânzări de 121,61 milioane lei, mai mari cu 13,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, în vreme
Bodo Ramelow, liderul de stânga al landului german Turingia, a stârnit dezbateri la nivel național după ce a declarat pe rețeaua socială audio Clubhouse că a jucat Candy Crush în timpul
Asociația Federală a Industriei Germane (BDI) a anunțat că se așteaptă ca cea mai mare economie europeană să înregistreze o creștere de 3,5% în acest an după ce s-a contractat cu aproximativ
Grupul croat Meritus Ulaganja a anunțat că furnizorul său de servicii BPO M+ Group a încheiat un acord de achiziție a companiei turce CMC, deținută de firma britanică de private equity
Consiliul de administrație al producătorului de medicamente Biofarm (simbol bursier BIO) a convocat adunarea generală a acționarilor pe 28 aprilie, dată la care aceștia vor vota distribuirea
Acest lucru ne va afecta bunăstarea, avertizează președintele Asociației Patronale Federale Germane (BDA), Rainer Dulger, în cadrul unui interviu acordat publicației germane Bild am