acestuia cu suma totală de 593.000 de lei (134.000 de euro) pentru că nu au lansat ofertă publică de preluare obligatorie la producătorul de aspiratoare Electroargeș Curtea de Argeș (ELGS
Acțiunile producătorului de aspiratoare Electroargeș Curtea de Argeș (ELGS) au fost printre puținele titluri care au animat ședința de joi de la bursă, continuând seria de aprecieri
Serele Super, afacere dezvoltată în apropiere de Timișoara de o familie de antreprenori, a pornit din dorința Silviei Răileanu de a le oferi celor patru copiii ai săi legume sănătoase
„Eu am absolvit Facultatea de psihologie și eram oarecum indecisă, nu știam exact pe ce drum vreau să merg, dar angajându-mă ca studentă într-o florărie, mi se părea super interesant
ai Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, au investit în urmă cu doi ani circa 40.000 de euro pentru a-și deschide propriul cabinet kinetoterapeutic - Oli Kinetic SRL-D
Dozsa David Levente, 30 de ani, a decis după șase ani ca angajat în sectorul IT din Cluj să revină acasă, în Zalău, unde a pus bazele firmei Online Webdesign SRL-D, un start-up în proiectarea
furnizor integrat de servicii de mobilitate controlat de frații Marius și Dan Ștefan, și Grupul Țiriac au semnat un acord pentru achiziția Țiriac Operating Lease (Premium Leasing SRL
Furnizorul de servicii logistice H Essers SRL, subsidiara locală a grupului belgian H.Essers, a realizat în 2020 o cifră de afaceri de 180,7 mil. lei (37,5 mil. euro), în scădere cu