de transport, și centralizând anunțurile de investiții lansate de la începutul acestui an, datele ZF arată că doar după primul trimestru al anului valoarea proiectelor eoliene și solare
gândim la tendințele de pe piața energiei electrice și conștientizăm importanța pe care o capătă energia verde, motiv pentru care, pe viitor, nu excludem producția de panouri solare
Enel Green Power România, divizia locală de energie verde a grupului italian Enel, are la acest moment un portofoliu de proiecte eoliene și solare de 535 MW, fiind astfel unul dintre
baza proiectelor care au deja avizele sau contractele de recordare la rețea, Vasluiul, Brașovul, Buzăul, Iașiul și Gorjul ar putea vedea investiții noi, mai ales pe zona de energie solară
Dacă acea casă are pierderi de energie mari, este slab izolată, sistem vechi de răcire/calorifere electrice, frigider vechi, aportul unui kit de 3kW poate fi de 10-20%.
un parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie termo din România, în care Tinmar va aloca 50% din capitalul de investiții pentru patru parcuri solare