Concret, autoritatea de concurență investighează eventuala existență a unor înțelegeri între companii active în industria automotive, prin care acestea din…
„Vom vedea în scurt timp două noi investiții bulgare realizate în Serbia, iar acesta este rezultatul concret al forumului economic din Sofia organizat de ambasada sârbă“, a anunțat
Concret, centrele urbane mari, cu volumele cele mai ridicate de forță de muncă și cu cele mai mari salarii, conduc și topul cu cele mai mari proporții ale soldurilor…
România are nevoie de un plan concret pentru digitalizare și pentru infrastructura digitală din administrația publică, în contextul în care țări precum Germania trec deja la nivelul
În România legislația nu definește concret consumatorul vulnerabil și schemele de protecție guvernamentală care există pentru acesta, iar aceasta trebuie să devină o prioritate pentru
♦ Concret, un număr de 7.458 de români au intrat în 2020 în liga celor cu depozite peste pragul garantat, aproape dublu față de media ultimilor ani ♦ Valoarea cumulată a depozitelor