Rețelele de magazine cu profil discount - Lidl, Penny și Supeco - au ajuns să controleze o cincime din vânzările din comerțul modern după ce businessul acestor jucători a crescut
magazine sub mai multe formate @ E vorba de 46 de hipermarketuri, 191 de magazine Market (supermarketuri), 131 de unități Integrated Express (proximitate modernă), 33 francize, 28 de Supeco
îngrășăminte chimice de la 1 ianuarie 2026 și anunțarea creșterii prețurilor cu 10-30%, cererea pentru îngrășămintele organice crește, potrivit lui Gabriel Stoian, CEO-ul companiei Profeco
energiei la 300 de lei, 2022 a început cu 500 de lei și a sărit imediat la 800 de lai, iar de la 1 septembrie, prețul la liber, pentru că am fost scoși din zona de plafonare, a spus Romeo
Casa Albă a acuzat OPEC+ că s-a aliniat cu Rusia după ce Arabia Saudită a condus grupul pentru a conveni asupra reducerilor profunde ale producției de petrol, provocând o reacție din
International Alexander Holding, un grup cu acționariat românesc care are operațiuni în România, Ungaria, Serbia, Cehia și care a ajuns la 2.800 de angajați, a investit alături REPACO
În zece ani, valoarea patrimoniului net al administrațiilor publice din Franța a scăzut de la 58% din PIB la 8%, relevă un raport al asociației Fipeco, condusă de François Ecalle, fost
Rottco Consult, o companie aflată în top 10 jucători pe piața de distribuție a carburanților din România, cu venituri de 358 milioane de lei în 2016, 0,3 milioane de lei profit net