II au investiții de 7,1 miliarde de lei la bursa de la București, echivalentul a 4,3% din capitalizarea acesteia, și controlează pachete importante de acțiuni la emitenți precum Banca
OMV Petrom anunță finalizarea procesului de aducere la țărm a platformei de foraj marin Gloria din zona de producție a Mării Negre, după 40 de ani de funcționare.
Cum influențează noile tehnologii economia românească” consideră că noile tehnologii (roboți, IoT, 5G, RPA, etc.) vor influența semnificativ economia românească.
FintechOS, start-up specializat în accelerarea transformării digitale a instituțiilor financiare, a intrat în acceleratorul Microsoft din Londra, fiind prima companie românescă acceptată
Bursa de Valori București a avut ieri un rulaj de 640 mil. lei pe fondul raportării încheierii ofertei publice de obligațiuni lansată de UniCredit Bank, în valoare de 610 mil. lei.
Bine ar fi dacă, în acest context, societatea românească ar conștientiza nevoia de a înfăptui „a treia unire”. După prima unire, din 1859, și cea de a doua, din 1918.
Cele mai multe branduri de vaccinuri care ajung în România fac parte din portofoliul a două companii internaționale – francezii de la Sanofi și britanicii de la GSK, arată un calc...