Grupul Medicover, al treilea cel mai mare jucător din piața de servicii medicale private din România, a achiziționat rețeaua medicală Iowemed din Constanța și continuă astfel strategia
Top Med Buna Vestire din Craiova (județul Dolj), controlată de medicul Doina Cazacu și soțul ei, ce operează două spitale de recuperare medicală și o policlinică în Craiova și Calafat
În prezent, spitalul acoperă ramuri medicale precum cardiologie intervențională, laborator de analize, maternitate, pediatrie, radiologie sau recuperare medicală.
Atragerea cadrelor medicale și conex medicale în condiții de competitivitate economică este de asemenea o provocare și în 2017“, a mai spus Cristina Petruț.
Jucătorii mici, clinicile dezvoltate de obicei de medici, sunt ținta marilor rețele, iar pentru a putea rezista în piață, aceștia pariază pe dezvoltarea nișelor medicale, în contextul
Resursele insuficiente din sănătate și slaba finanțare a sistemului medical au fost câteva dintre plângerile constante ale autorităților din domeniu, deși bugetul instituțiilor care
Compania de media MedicHub, Fundația Policlinici Sociale Regina Maria și, de puțin timp, compania de servicii medicale de second opinion Intermedicas sunt verigi ale lanțului ce vor