CITR, în calitate de administrator judiciar al Nordis Management SRL, a publicat concluziile preliminare ale analizei activității din ultimii trei ani, structura masei credale precum
Guvernul ar putea modifica regimul de impozitare al microîntreprinderilor prin introducerea unei noi reguli cu privire la structura actionariatului, conform unui draft de ordonantă
♦ Posibilitatea de a schimba structura acționariatului unei companii chiar și în proporție de 100% după câștigarea unui ajutor de stat lasă loc pentru investitori speculativi și poate
UPDATE ora 17:00 - Acțiunile companiei de stat se apreciază cu 4% la Bursa de Valori București, având cea mai mare creștere din structura indicelui de referință BET.
Cele mai mari scăderi din structura indicelui de referință BET au fost înregistrate vineri de Romgaz (-3,6%), Fondul Proprietatea (-3%), OMV Petrom (-3%), BRD SocGen (-2,2%), Premier
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți seară, că cea mai probabilă propunere a USL în ceea ce privește noua structură guvernamentală va fi ca Ministerul Finanțelor să se
La nivel de structură a companiei în momentul de față ca să putem să ne organizăm mai bine să răspundem nevoii, În Fintech OS, CEE este structurat ca un business unit independent cu
Cel mai tranzacționat produs structurat pe bursa de la București a fost luna trecută un certificat de tip turbo short emis de Erste Bank cu activ suport indicele german DAX, prin care