Dezvoltatorul imobiliar Impact București a anunțat vineri seară pe Bursă numirea lui Gabriel Vasile în funcția de administrator provizoriu până la întrunirea Adunării Generale Ordinale
Fondul alternativ de investiții Evergent Investments (simbol bursier EVER) a preluat, prin intermediul filialei Ever Imo, 50% din acțiunile și drepturile de vot ale North Lake Development
Dezvoltatorul și investitorul imobiliar local River Development, controlat de antreprenorul Ion Rădulea, a numit-o pe Ana-Maria Pascu în poziția de Leasing Manager, începând cu luna
Patru investitori, printre care și Globalworth, fond de investiții condus de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, au intrat în cursa pentru preluarea companiei israeliene de real-estate
Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor (IMP), controlat de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, a vândut 188 de case și apartamente în primul semestru, de peste trei ori
Dezvoltatorul imobiliar Iridex Group a vândut 50% din apartamentele din ansamblul rezidențial Grunenpark, situat în cartierul Drumul Taberei, unde investiția totală se ridică la 10
Prețurile medii solicitate pentru apartamentele vechi cu trei camere din București au crescut cu 3.200 de euro sau 4,4% de la începutul anului, până la un nivel de 75.850 de euro, potrivit
Libra Bank, parte a grupului american de investiții New Century Holdings, finanțează cu 40 de milioane de lei (9 mil. euro) proiectul imobiliar Platinia construit pe terenul fostei
Dezvoltatorul imobiliar Urban Spaces, cu patru proiecte finalizate, peste 200 de apartamente livrate, a demarat prima sa campanie de finanțare, alături de Growceanu, platforma de investiții