Fondul de investiții Black Sea Fund, înființat la sfârșitul anului 2018, a achiziționat 70% din D-Toys, cel mai mare producător român de jucării, un business de 17 mil. lei, cu o fabrică
România începe să intre pe radarele fondurilor de investiții mari, însă face pași timizi, astfel că între cele mai mari zece fonduri de private equity din lume (după activele pe ca...
Bali Spa Cornu, centru Spa din Cornu deținut de familia Jianu (Ștefan Jianu, medic chirurg alături de soția sa medicul Dana Jianu), așteaptă în acest an o creștere de 15% a clienților
puternic după ce Guvernul le-a cerut o rată minimă de distribuție a profitului pe 2016, de 90%, context în care investitorii au anticipat dividende generoase, potrivit unui raport Tradeville
Spre comparație, primii trei brokeri din aceeași perioadă a anului 2021 – Swiss Capital, BT Capital Partners și TradeVille – au avut 48,6% din piață, respectiv tranzacții intermediate
Potrivit datelor agregate de ZF, aproape toate aceste finanțări, intermediate de brokeri precum BT CP, TradeVille, BRK Financial Group, cu o valoare totală de 131 mil. euro și care