De altfel vânzările au fost atât de agresive încât a fost activat și mecanismul de întrerupere al volatilității, dar și predeschiderea extinsă, ceea ce a permis și extinderea peste
Holde Agri Invest (simbol bursier HAI), companie românească care operează terenuri agricole, a anunțat vineri la Bursa de la București că va emite în operațiunea de majorare a capi...
Statele Unite își vor spori prezența militară pe flancul de est al NATO, ca urmare a invaziei Ucrainei de către Rusia, a anunțat președintele american, Joe Biden, la summitul Alian...
Piețele sunt tulburi joi, după ce bursele americane au înregistrat scăderi majore pe fondul unei scăderi a randamentului pe titluri de stat americane cu scadența la 30 de ani care...
Navale Române este în faza de auditare din partea Departamentului de Armament, iar în momentul în care se va emite un raport complet, ministerul Apărării Naționale va lua o decizie în ceea
Inflația este pe o tendință de diminuare în Europa, ceea ce se observă și în România, băncile din regiune au redus rate de politică monetară, iar piețele externe s-au mai liniștit
de Jabbar Kanani, dar din acționariatul căreia face parte și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), intenționează să se finanțeze cu 40 mil. euro de la bursă în ceea
Femeile din România nu beneficiază de aceleași drepturi sau oportunități economice pe care le au bărbații, astfel România se situează pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea