Apetitul vine din faptul că organizațiile care investesc mai mult în oameni performează mai bine financiar, a spus Andrei Ion, managing director al CEB/SHL Talent Assessment, în cadrul
După luni de tăcere, când a încercat să negocieze și să rezolve lucrurile în culise, Asociația Română a Băncilor (ARB) organizează o conferință de presă extraordinară pe tema celei
♦ Piața creditelor continuă să aibă un potențial bun ♦ Canalele la distanță, banca mobilă sau electronică, centrele de contact, vor evolua în continuare ♦ Prioritare sunt investițiile
Gothaer Asigurări, subsidiara locală a grupului german cu același nume, va include începând cu luna decembrie riscurile de terorism, greve, revolte și tulburări civile printre acoperirile
Cum va evolua piața imobiliară în 2013, cât mai este chiria la clădirile de birouri, care este rata de ocupare, cine mai riscă să construiască noi clădiri, cum va influența „Noua casă
Mercedes-Benz și Volvo Trucks au continuat să domine piața de camioane în 2023, după un 2022 în care ambele mărci au înregistrat creșteri considerabile.
Mihai Chișu, CEO al aplicației de vot electronic eVote, consideră că piața de capital din România nu este suficient de atractivă în acest moment pentru marii investitori, întrucât ii
Primele teste de siguranță realizate anul acesta de EuroNCAP au vizat în ianuarie trei automobile – Volvo S90 și V90, care au primit cinci stele din cinci, punctând totodată cel mai