Astăzi apare “Anuarul de Business al României 2021. Cei mai mari jucători din economie”
În turism, agenții precum Christian Tour, Eximtour și Vola și-au micșoratveniturile cu două treimi.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
2354 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
În turism, agenții precum Christian Tour, Eximtour și Vola și-au micșoratveniturile cu două treimi.
Pfizer România S.R.L. și S.C. Roche România S.R.L., în condițiile în care cele două societăți au încheiat contracte de furnizare medicamente cu spitalul.
BCE ar putea decide în scurt timp să-și creioneze exitul din programul de stimulente fără precedent, a declarat Sabine Lautenschlaeger, membru al comitetului executiv al BCE, potrivit
susținerea dezvoltării și extinderii transportatorului de marfă, după ce în 2019 declara că fondul de investiții așteaptă încă trei ani ani maturizarea businessului și apoi va face exitul
susținerea dezvoltării și extinderii transportatorului de marfă, după ce în 2019 declara că fondul de investiții așteaptă încă trei ani ani maturizarea business-ului și apoi va face exitul
Mircea Vlah afirma anul trecut că fondul de investiții are în plan să facă exitul în doi ani și că transportatorul trebuie să ajungă în top trei companii pe piața locală de profil.
„Din punctul meu de vedere exitul din cele două companii reprezintă nu numai o tranzacție financiară semnificativă după un parcurs de business de excepție, ci și un proces în care din
decembrie 2017“, spun avocații casei RTPR Allen & Overy, care a oferit consultanță juridică firmei de investiții Enterprise Investors, în tranzacția prin care aceasta și-a făcut exitul
♦ Mid Europa va vinde operatorul de servicii medicale private Regina Maria și va începe tatonările pentru exitul de la Profi, o tranzacție pe care unii specialiști o evaluau la circa
Acesta și-a făcut exitul din Purcari prin listarea din februarie 2018 a companiei și prin procesul de bookbuilding accelerat (ABB) din octombrie 2019, generând un randament de 3,3 ori