GEZE România, subsidiara locală a producătorului german de uși și ferestre cu acționare automată GEZE, mizează pe afaceri cu 10% mai mari în următorul an financiar (1 iulie 2018 – 30
respectiv orașul francez Lyon, în contextul în care produsele companiei ajung la export în aproape 30 de țări, a explicat Adrian Rus, fondator, Komoder, în emisiunea Investiți în România
– membru executiv al Consiliului de Administrație al Companiei, OA Liviu Holding Invest S.R.L., persoană juridică în strânsă legătură cu Compania prin Andrei Diaconescu –
Costul protejării Deutsche Bank împotriva defaultului s-a dublat anul acesta, în timp ce tranzacțiile cu acțiuni au ajuns la o treime din evaluarea lichidității companiei.
Germaniei avertizează în cadrul unui nou raport că cei bogați au cel mai mult de câștigat de pe urma nivelului scăzut al ratelor dobânzii și accesului facil la cash, relatează Deutsche
angajeze o jumătate de milion de oameni anul viitor în condițiile în care cea mai mare economie a Europei rămâne robustă în pofida incertitudinilor din economia mondială, scrie Deutsche
risc ridicat sunt interzise în Germania pană în 2021 cel puțin, în timp ce operațiunile "convenționale" de fracturare hidraulică vor fi guvernate de reguli mult mai stricte, scrie Deutsche
dezmembrată și apoi devorată de concurenți, ABN Amro, cândva una dintre cele mai mari bănci europene, renaște încet și își recâștigă clienții cuceriți de Royal Bank of Scotland (RBS) și Deutsche
dependența țării de energie nucleară în favoarea energiei din surse regenerabile în condițiile în care sectorul nuclear se împiedică frecvent de probleme financiare și tehnice, scrie Deutsche