One United Properties, dezvoltatorul controlat de Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu, doi dintre cei care au pus bazele casei de investiții Capital Partners, s-au asociat cu Octavian
Sectorul bancar este marele câștigător al topului celor mai valoroase 100 de companii din România, realizat de ZF în colaborare cu casa de investiții Capital Partners, după ce valoarea
Cezar Scarlat, șeful biroului din România al fondului de investiții Abris Capital Partners, care a cumpărat recent a doua cea mai mare companie de curierat intern, Cargus International
Catalyst România, susținut de 3TS Capital Partners, a strâns deja de la investitori privați și de la Fondul European de Investiții (FEI) 30 de milioane de euro pentru noul fond dedicat
Telekom Mobile Communications, numărul trei pe piața locală de telefonie mobilă, a prelungit mandatul de auditor financiar al PricewaterhouseCoopersAudit - S.R.L. pentru anul fiscal
Omul de afaceri clujean Călin Buzoianu a vândut, prin intermediul firmei Hold Invest S.R.L, hotelul de cinci stele Opera Plaza din Cluj-Napoca, iar cumpărătorul este Universitatea
Fondul de private equity Mid Europa Partners, unul dintre investitorii financiari activi pe piața din România în ultimul deceniu, se apropie de momentul în care va face exit din afacerea
producătorul canadian de componente auto Magna International Inc. cu privire la aspectele de drept românesc ale finalizării achiziției diviziei de siguranță activă a Veoneer de la SSW Partners