Reciclarea plasticului, o tendință pe care Sistemul Garanție-Returnare vrea s-o accelereze după implementarea în România, este doar una dintre modalitățile prin care impactul asupra
Grupul elen Olympus, controlat de familia Sarantis, a intrat pe piața din România în 1999, iar de atunci a investit peste 100 mil. euro în activitatea de pe plan local.
RetuRO, compania care va administra Sistemul Garanție-Returnare (SGR) în România, a selectat toate cele 17 centre logistice care vor alcătui rețeaua de colectare începând cu data de
Libra Internet Bank, specializată în finanțarea domeniului Agribusiness, oferă Creditul Fermierului, prin care antreprenorii din agricultură pot obține până la 10 milioane de lei.
Raiffeisen Bank se află pe locul cinci în topul celor mai mari bănci din România după valoarea activelor în 2017, cu o cotă de piață de 8,44% în acel an.
Serge Offers, CFO-ul ING Bank România a vorbit despre rezultatele unui studiu al ING Bank derulat înainte de această pandemie, despre comportamentul de economisire.
Acționarii UniCredit Bank România, instituție de credit controlată de grupul italian cu același nume, au decis în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor (AGOA) din luna aprilie ca
De’Longhi în România
♦ 2.400 de angajați în România
♦ 1,2 mld. lei business în 2019
♦ 140 mil. euro investiții pe plan local
Cu ce probleme se confruntă De’Longhi
♦ Lipsa