Bineînteles, aceste realități se datorează profilului clienților noștri, ce este compus în mare parte din societăți mari activând în domenii precum energia, construcții, producție,
cotă de piață mică, între 0,5-0,7%, vor fi achiziționate în perioada următoare, un an și jumătate să spunem, iar cu proces on going este o bancă vizată, a spus Radu Dumitrescu, Partener
Ileana Guțu, cu peste 13 ani de experiență în consultanță, a fost recrutată de EY pentru poziția de Partener Asociat al departamentului de Strategie și Tranzacții, cu atribuții în aria
Calitatea activelor băncilor din România a crescut în ultimii ani ca urmare a scoaterii din bilanț și a vânzărilor de credite neperformnate, a declarat Ana-Maria Butucaru, partener
Cătălin Suliman, Partener, Filip & Company: ”Sunt câteva acțiuni pe care o societate inspectată trebuie să le întreprindă imediat după finalizarea inspecției:
Analiza urgentă
UniCredit Consumer Financing continuă extinderea rețelei sale de parteneri în domeniul auto, printr-o nouă colaborare încheiată cu Hyundai Auto Romania Astfel, începând cu luna martie
Pentru al patrulea an consecutiv, Vodafone este partener principal al evenimentului.
“Acest eveniment reprezintă o platformă de renume, facilitând conexiuni și interacțiuni