Dezvoltatorul de spații logistice CTP l-a numit pe Richard Wilkinson, fostul șef al diviziei comerciale de real estate al Erste, în funcția de director financiar al grupului
, în funcția de director financiar (CFO) la nivelul întregului grup.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
, în funcția de director financiar (CFO) la nivelul întregului grup.
Omniasig, cea mai mare companie din portofoliul local al grupului austriac Vienna Insurance Group (VIG), a plătit o despăgubire de peste 2,1 mil. lei companiei Side Grup, intermediar
de obligațiuni convertibile către un grup nou de investitori din care face parte și HSBC Holdings Plc, scrie Bloomberg.
Leahu), al doilea jucător, și Dental Med Group care completează clasamentul sunt singurele afaceri care au pariat pe dezvoltare la nivel de grup într-o piață de stomatologie puternic
RogentOS este, în fapt, un grup de programatori care au decis să își dedice timpul acestui demers.
Astăzi, România nu mai este pentru grup doar un centru near-shore, ci o locație strategică, un centru global în care aplicațiile și programele vor fi create independent.
Reorganizarea în mai multor companii din cadrul unui grup poate fi făcută fără niciun obstacol legal, însă ea presupune constrângeri de altă natură, cum ar fi fluxul de producție, a
Societatea de administrare a investițiilor Certinvest, cel mai mare manager independent de active, vrea să devină un grup financiar integrat care să acționeze pe trei linii de business
Deputaților precizează, ca reacție la anunțul liderului PC de a depune plângere penală împotriva Robertei Anastase, că, potrivit legii, partidele politice parlamentare sunt cele care au grup
Ca manager, este o provocare uriașă să aliniezi patru culturi organizaționale diferite la cea a unui grup global mare cum este Lactalis.