Producătorul de carton ondulat Vrancart (VNC), la care fondul Lion Capital are 76% iar Paval Holding – vehiculul de investiții financiare al fraților Pavăl de la Dedeman – are 17,3%
Acțiunile Cris-Tim Family Holding (CFH) vor intra la tranzacționare la Bursa de Valori București pe 26 noiembrie, în urma uneia dintre cel mai puternic suprasubscrise oferte publice
Cris-Tim Family Holding, unul dintre cei mai mari producători locali din industria alimentară, a încheiat cu succes oferta publică inițială derulată între 17 și 29 octombrie 2025, stabilind
Compania EVW Holding din Cluj, controlată de Gheorghe Ioan Chita, Mircea-Dorel Mureșan și de Ad van Wijk, are în plan un program de investiții de aproximativ 2 mil. euro, pentru dezvoltarea
Fondul PPF Real Estate Holding, controlat de miliardarul ceh Petr Kellner, a intrat în due dilligence pentru achiziția proiectului de birouri America House din Piața Victoriei, potrivit
Grupul elvețian Ameropa Holding, care a preluat la începutul anului cel mai mare producător de îngrășăminte din România, Azomureș Târgu-Mureș (AZO), l-a numit în funcția de director
În cadrul celei mai recente vânzări, HNA și-a dat acordul pentru vânzarea holding-urilor Radisson Hospitality și Radisson Holdings către Jin Jiang International Holding, care este controlat
O schimbare la programul IMM Invest pentru acest an ține de eficientizarea fluxurilor și a proceselor, astfel ca în 2021 procesul de aprobare să fie mai scurt (dacă documentele primite
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) a anunțat că programele IMM Invest și Agro IMM Invest au fost prelungite începând cu data
Banca Transilvania, cea mai mare instituție de credit de pe piața românească, a primit un număr de 27.047 de cereri de la clienți în cadrul programului IMM Invest, reprezentând peste