Proiectul „management privat în companii de stat“, prin care FMI gândea că va presa autoritățile să amelioreze modul de administrare a companiilor rămase în portofoliul statului, a...
”N-am cum să vorbesc despre dinamica actuală a economiei, BNR se ferește să intre în orice dispută politică”, a răspuns astăzi Mugur Isărescu la Cluj la întrebarea cum comentează scăderea
Apple, cea mai valoroasă companie din IT din lume, va introduce o nouă funcție în serviciul său de plăți Apple Pay, prin care le va permite utilizatorilor să transfere bani cătr...
Turcia își propune să devină una dintre primele trei economii din Europa până în 2023, a declarat ministrului turc al economiei Nihat Zeybekci. Însă politica de slăbire a lirei tur...
După ce Apple a scos din App Store aplicația Dash, dezvoltată de un român, pe internet au apărut un val de critici la adresa companiei, dar purtătorul de cuvânt al magazinului virtual
Creșterea economiei mondiale este așteptată să încetinească semnificativ în următoarele luni în condițiile în care nivelurile datoriilor sunt ridicate atât în China, cât și în Euro...
Vânzările HP Brand Store, primul concept store HP deschis de compania americană în Europa, au depășit 800.000 de dolari de la data inaugurării, în noiembrie 2010, cifră care încadrează
BlackCab, companie care oferă servicii de transport alternativ în București, Timișoara, Cluj și Constanța, are în plan să-și extindă serviciile în alte orașe din țară, conform comp...
proiect pilot împreună cu Altex, prin care principalul jucător al pieței locale de retail electro-IT oferă produse și servicii electro-IT prin intermediului unui nou concept de inside-store
Primăria Capitalei vrea să înceapă lucrările de consolidare și de reparare la mai multe poduri peste râul Dâmbovița. Este vorba de Ciurel, Eroilor, Operei, Timpuri Noi, pentru care...