Cu 30% se apreciază acțiunile Chimcomplex Borzești (CHOB) la ora 11:40 în ședința de tranzacționare de joi de la Bursa de la București, de la un preț de 19,2 lei la 24,8 lei, pe tranzacții
Sorin Maxim, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regionale (ADR) Vest și președintele Asociației Agențiilor de Dezvoltare (ROREG), vine la conferința ZF ROREG „De la idee la
Băncile au început să majoreze dobânzile la depozitele la termen pentru populație, după ce timp de câteva luni instituțiile de credit s-au uitat cum inflația a ajuns la cele mai mari
Primele 10 minute ale ședinței de tranzacționare de luni, 14 februarie 2022, au adus din nou panică la Bursa de la București, precum s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni, și de această
Monica Harja-Zlăvog, director al Direcției PR Nord-Est, vine la conferința ZF/ROREG „De la idee la business inteligent, cu finanțări europene“ și va vorbi despre ce oportunități de
dobânzilor la credite, la o medie de 9,32% (cel mai mic nivel din ianuarie), și al creșterii dobânzilor la depozite la 2,86% (cel mai ridicat nivel din octombrie), arată datele BNR
Vânzări agresive au acaparat bursele la nivel mondial ceea ce duce la prăbușiri chiar și de până la 10% de la Dow Jones (Wall Street), FTSE 100 (Londra), DAX (Germania), la doar o oră