Analiza comparativă a datelor Eurostat, biroul european de statistică, arată că cea mai mare problemă de colectare la bugetul de stat al României, prin comparație cu media europeană
real (AIC) per capita exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), indicator al nivelului de trai, a continuat să crească anul trecut în România, ajungând la 88% din media
Investitorii nu își vor mai plasa banii în companii de social media și de jocuri, „bula Facebook“ urmând să se spargă în viitorul apropiat, după cum afirmă Radu Georgescu, unul dintre
de media înregistrată la nivel național și de patru ori mai mult față de media europeană de 26,6 Mbps, conform unor date comunicate de operatorul de comunicații.
Gabriel Prada a fost revocat recent și din funcția de director medical al Institutului Ana Aslan, numele lui fiind implicat într-o anchetă jurnalistică legată de relația lui cu compania
Mai multe grafice și tabele din domeniul Profesii Mai multe grafice și tabele din domeniul macroeconomie Materialul a apărut în ediția din 24 noiembrie 2016 a Ziarului Financiar.