În ultimii ani, așteptările pe care angajații le au de la mediul de lucru se schimbă mult, interacțiunea lor cu munca, afirmă Andrei Ion, country cluster lead în cadrul SHL pentru România
de sănătate din portofoliu aproximativ 47 milioane de lei, specializările accesate cel mai frecvent fiind medicina de laborator, imagistica, ginecologia, recuperarea medicală și ORL
Cei mai mulți au venit din Vietnam (peste 2.000), dar și din Republica Moldova, Sri Lanka, Nepal și India, potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI).
Șase din zece tineri români cu vârste între 15 și 29 de ani locuiau în 2025 într-o locuință supraaglomerată, potrivit datelor Eurostat, oficiul european de statistică.
Andreea și Marius Mihai, doi tineri de 30 de ani din Timișoara, s-au hotărât la finalul anului 2011 să își deschidă propria afacere și au pus bazele unei creșe și ale unei grădinițe
Înainte de premierea celor 12 reprezentanți ai generației 2026 de tineri manageri și antreprenori, reprezentanți ai catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, BUSINESS Magazin a dat simbolic
Producătorul de cabluri electrice Romcab Târgu-Mureș (MCAB), controlat de omul de afaceri Zoltan Proszer prin intermediul firmei Sadalbari SRL, va majora cu 14 milioane de lei o linie
Raluca Rob, 27 de ani, și George Marian Sandu, 25 de ani, doi antreprenori din Cluj, au înființat compania Sancad Consult SRL-D anul trecut în speranța că cei 10.000 de euro de la stat