administratorii de fonduri de investiții alternative, care transpune în legislația locală prevederile Directivei Europene DAFIA, a fost promulgat de președintele țării, devenind legea
La un an de la preluarea portofoliului Finanțelor, ministrul Anca Dragu consideră că are o singură nereușită: înființarea unei bănci de dezvoltare care să sprijine mediul de afacer...
Curtea Constituțională (CCR) a României a admis ieri excepția de neconstituționalitate formulată de guvern cu privire la legea inițiată de liderul PNL Alina Gorghiu privind eliminarea
Plenul Senatului a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind modificarea și completarea legii energiei electrice, prin care Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANR...
Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că pragul electoral va fi scos din Legea alegerilor parlamentare, printr-un amendament depus la Camera Deputaților, care este și forul
Comisia de industrii a Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, în unanimitate, raportul la Legea energiei, președintele Comisiei, Iulian Iancu (PSD), declarând că începând de la apariția
Senatul a adoptat, marți, Legea pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă, în care se prevede că, din 2013, 30% din sumele provenind din taxele judiciare de timbru va
Președintele Traian Băsescu a promulgat, marți, Legea pentru modificarea și completarea Codului penal și a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, referitoare la confiscarea produselor
Potrivit proiectului, cunoscut ca “legea Big Brother”, furnizorii de telefonie fixă, mobilă și de internet sunt obligați să stocheze datele de trafic ale tuturor clienților