Encore Capital Trust (ECT) va organiza un nou plasament privat în luna noiembrie, prin care își propune atragerea a maximum 29,7 milioane de lei, decizia fiind deja aprobată în cadrul
Ultima lună de vară a adus pentru prima oară din iunie 2016 pe podiumul intermediarilor de la București casa de brokeraj Ieba Trust, în vreme ce Swiss Capital a ocupat primul loc,
dintre cei mai mari investitori imobiliari din România, a vândut două terenuri din zona Jandarmeriei din Capitală cu o suprafață cumulată de peste 50.000 mp către Speedweel Real Estate
Victor Terheș, director de vânzări al proiectului Bellemonde, subliniază potențialul acestei regiuni în cadrul emisiunii ZF Real Estate by Storia, prezentând un proiect ambițios lansat
Star Residence Invest Cluj, societate de tip Real Estate Investment Trust, intenționează să cumpere o clădire de birouri situată pe strada Polonă, București, la un preț agreat de 19
Companii de software analizează posibilitatea de a-și muta birourile lângă stația de metrou Jiului, unde cei de la Portland Trust au cumpărat platforma Pajura pentru a construi un proiect
Dezvoltatorul imobiliar Portland Trust și fondul american de investiții Ares Management LP au demarat cea de-a treia etapă a proiectului Oregon Park din zona Barbu Văcărescu – Pipera
Remus Vulpescu, directorul general al Bursei de Valori București, spune că implementarea REIT-urilor (Real Estate Investment Trust – fond de investiții imobiliare) poate aduce o nouă