Industria chimică poate fi relansată, dar acest lucru se va realiza doar cu un plan pe 20 de ani, atât în ceea ce privește finanțarea, cât și în ceea ce privește calendarul pe care
În cadrul unui apel pentru proiecte, Uniunea Europeană va investi 325 de milioane de euro în sectorul semiconductorilor, notează Le Figaro. Suma ar urma să fie completată de o fina...
reprezentat cei mai mari finanțatori ai industriei combustibililor fosili anul trecut, relevă un raport realizat de activiști pentru mediu care calculează că cele mai mari bănci ale lumii
O treime din industria europeană a oțelului ar putea dispărea dacă UE nu va acționa împotriva competiției venite din partea importurilor, potrivit președintelui companiei, Alain Le
Datele de la Institutul Național de Statistică (INS), arată că industria României a continuat scăderea în T1/2024: -2,7%, în condițiile în care producția industrială românească a fost
Cei mai dinamici 20 de jucători din industria prelucrătoare au raportat în 2023 afaceri totale de aproape 9,7 miliarde de lei, față de 4,2 miliarde de lei anul anterior, arată calculele
Industria României începe 2025 cu stângul după ce producția a scăzut cu 3% în ianuarie, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
În prezent, 380 de companii sunt active în industria auto a Bulgariei, sectorul având peste 80.000 de angajați și reprezentând peste 10% din PIB-ul țării, relevă un raport al Automotive