medie, compania are 390 de angajați, iar entitatea din România este administrată de cetățeanul grec Lazos Lamprakis Lakis, de belgianul Bogaert Laurent Marie și de elvețianul Joshua Eli
De asemenea, mai este util de precizat faptul că, din punct de vedere cronologic, prevederile referitoare la construirea de drumuri forestiere prevăzute în articolul 3 alin. (1) lit
. d) și lit. e), art. 67 alin. (1) lit. a), art. 72 alin. (1) și art. 95 alin. (1) din Legea nr. 237/2015, cu modificările și completările ulterioare, dată fiind și inexistența vărsământului
Holocaustului” în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și transmiterea în administrarea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie
Exit-ul a avut loc la șase ani după ce fondul a preluat afacerea autohtonă cu activități în retailul, producția și distribuția de jucării în schimbul sumei de 24 mil. euro, conform
Din cauza tensiunilor geopolitice din Europa, grupul a anunțat că marjele de profit operațional (EBIT) sunt nesatisfăcătoare și e nevoie de mai mult timp până când acestea vor ajunge
Casele de avocatură au asistat fiecare dintre aceste mutări, fiind implicate în procesele de exit ale unora dintre cele mai mari fonduri de investiții, precum și în consolidările de