Horia Cardoș, director general al Agroland Business System, companie care distribuie furaje, pui de o zi sau semințe și care la Bursa românească are listate obligațiuni de 8,08 milioane
Biroul din Capitală este condus de Cezar Scarlat, care anterior a lucrat pentru Bridgepoint Capital, în echipa de investiții responsabilă de regiune, iar anterior pentru Nomura Investment
concentrează 23% dintre firmele active din România și 20% din totalul salariaților înregistrați la nivel național, iar 25 dintre primele 40 de companii după participarea străină la capitalul
Hotelul de patru stele Capital Plaza, deschis în 2009 în apropiere de Piața Victoriei și conrolat de antreprenori români, așteaptă încasări mai mari cu 10% în acest an pe fondul cererii
Investitorii OMV Petrom (simbol bursier SNP), unicul producător local de petrol și gaze, au subscris acțiuni SNP în valoare de 446 de milioane de lei în cadrul majorării de capital
Context Finanțarea de tip ESG (protecția mediului, social și de guvernanță)[1] prin piața de capital are o istorie relativ recentă, prima emisiune de obligațiuni verzi având loc pe
Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor (simbol bursier IMP) a anunțat acționarii și investitorii cu privire la semnarea unui contract de credit tip capital de lucru în