„O tranzacție prin care Vodafone ar prelua UPC, sau prin care ar prelua și UPC și AKTA, ar avea sens, iar cum grupul britanic are bani din exitul de pe piața americană, o asemenea mutare
cimentului Lafarge și Holcim, care vor schimba piața de profil la nivel internațional, până la achiziții locale precum preluarea fabricilor Europrefabricate de către grupul Somaco sau exitul
Cancelariile occidentale arată că acceptă, pe zi ce trece, că exitul Greciei poate fi asimilat și este foarte probabil că și-au făcut deja planuri de protecție.
Mai mult, exitul ar veni pe o piață care a generat un adevărat boom al investițiilor, numai în perioada 2009-2012 România atrăgând mai bine de 2 mld. euro în proiecte eoliene.
“
susținerea dezvoltării și extinderii transportatorului de marfă, după ce în 2019 declara că fondul de investiții așteaptă încă trei ani ani maturizarea business-ului și apoi va face exitul
În 2008, Șeitan a bătut palma cu o filială a Poștei Franceze, când a vândut 60% din companie, iar în 2015 a semnat exitul, prin vânzarea restului de 40% acțiuni.
Graba aceasta privind exitul din cărbuni este însă greu de înțeles, în contextul în care România are încă de pe acum atinse țintele de decarbonare stabilite pentru anul 2030.
“Exitul nemților din energie nucleară, cărbune și petrol îi convine perfect Rusiei, în condițiile în care regenerabilele nu sunt în măsură să satisfacă cererea în creștere”, arată Rothacher