Compania REHAU România a relocat birourile din Tunari, Ilfov, în București, la etajul al șaselea al clădirii One Cotroceni Park, dezvoltată de One United Properties, unde vor lucra
octombrie rolul de Chief Operations Officer în cadrul asigurătorului Generali România, compania locală a grupului intalian cu același nume, poziție din care va coordona activitățile IT, back-office
Fondatorul Alibaba, Jack Ma, s-a întors în China continentală într-o vizită publică, în contextul în care Beijingul încearcă să restabilească încrederea în clasa antreprenorială, după
Metav București (METV), societatea care administrează parcul industrial Metav Business Park din apropierea aeroportului Băneasa, și-a diminuat capitalul social cu 5,4 milioane de acțiuni
Proiectul Măgurele Science PArk a fost inițiat în urmă cu cinci ani, dar s-a confruntat de-a lungul timpului cu o serie de probleme și întârzieri.
”Eu vreau să ajungem la 50 de hectare
Iran este o economie cu 91 de milioane de consumatori, industrializată, diversificată, cu resurse vaste de petrol și gaze. Războiul o va devasta și va avea nevoie de reconstrucți...
Astfel, în timp ce Casa Albă vorbește despre o „înțelegere istorică”, analiștii avertizează că este vorba, de fapt, despre o pace temporară, care lasă intacte tensiunile profunde dintre
Producătorul american Crane ChemPharma & Energy a închiriat 3.000 metri pătrați în Industra Park Arad, dezvoltat de Oresa Industra, pentru a-și crește capacitatea de productie pe piata
Libra Internet a acordat o finanțare de peste 10 milioane de euro pentru dezvoltarea proiectului rezidențial Alenia Botanic Park din Timișoara, realizat de către Botanic Living, parte