Botas, compania de gaze deținută de statul turc, a încheiat un acord de import de gaze naturale lichefiate, pe 20 de ani, cu compania de trading elvețiană Mercuria Energy Group, ce...
Producătorul de nave Șantierul Naval Orșova (simbol bursier SNO) a informat vineri piața de capital cu privire la semnarea unui contract comercial de 4,12 milioane de euro pentru construcția
Considerăm că, prin semnarea acestui contract, facem un pas semnificativ în consolidarea unora dintre cele mai importante capacități de producție din portofoliul companiei”, spune Bogdan
În Varșovia, capitala Poloniei, mulțumită cooperării dintre primărie și investitori vor fi construite școli, grădinițe, drumuri și zone verzi, toate pe cheltuiala dezvoltatorului
Grupul austriac Strabag, care în ultimii ani a devenit cel mai mare jucător din piața locală a construcțiilor, va construi primele două clădiri ale proiectului de birouri Oregon Park
Dezvoltatorul imobiliar Invest4SEE a încheiat un contract cu producătorul de băuturi Heineken pentru închirierea a 4.600 mp în parcul industrial Dubnica, Slovacia.
ridicat mai multe clădiri de birouri în București și care a finalizat anul acesta lucrările la centrul comercial Mega Mall din Capitală, a devenit anul trecut al doilea cel mai mare constructor
Investitorul va construi o linie de cale ferată proprie (200-500 de metri lungime), care să lege fabrica de depou și de aici spre clienții Bosch din toată lumea.