Growceanu din Timișoara, axat pe investiții în start-up-uri tech, l-a numit în funcția de community manager pe Andrei Cosmin Munteanu (32 de ani), fost manager tehnic în cadrul Continental
noi a urcat cu 25% în primele cinci luni ale anului față de perioada similară a anului trecut, la peste 191.000 de unități, potrivit datelor Asociației Constructorilor de Automobile
Fosta fabrică de bere Ursus de la Cluj, cu o istorie de 135 de ani, este în această perioadă demolată de către proprietari, gigantul sud-african de bere SABMiller, iar berea cu ace...
Anii ’90 au fost anii de glorie ai lohnului în România, însă apoi companiile au început să producă și branduri proprii sau să realizeze haine pentru marile branduri, doar că în sistem
Marius Marica, directorul de marketing al Timac Agro a precizat, miercuri, la conferința Mediafax „Smartagriculture“ că fermierii trebuie să producă tot mai mult, dar pe aceeași suprafață
Astra Vagoane Călători din Arad, unul dintre cei mai mari 20 de exportatori cu capital privat românesc, spune că din punct de vedere tehnic fabrica din Arad are capacitatea de a produce
SA, Bertrandt Engineering Technologies Romania SRL, Expleo Romania SRL, FEV ECE Automotive SRL, Renault Technologie Roumanie SRL și Segula Technologies Romania SRL), pentru participarea