Sam Mills Europe, companie controlată de familia Bercean din Satu Mare și grupul danez Givesco, a trecut anul trecut pe profit, înregistrând un plus de 119 milioane de lei, conform
finalul anului, care ar putea aduce noi recorduri pe indici, în lipsa unor evenimente neașteptate, precum tensiunile politice în România, apreciază Corneliu Manole, investitor la Bursa de
În anul 2000, companiile cu peste 500 de angajați aveau pierderi atât de mari încât anulau profiturile făcute de celelalte categorii de companii. În 2014 situația s-a schimbat.
evoMAG, unul dintre cei mai mari retaileri online locali, care a preluat în acest an și pachetul majoritar de acțiuni al rivalului elefant.ro, va organiza și în acest an campanii promoționale
Casa de comerț Unirea, centrul de servicii Oracle Global Services și Implant Expert DSO (companie creată de familia Leahu) sunt cele mai mari trei companii create în perioada ianuarie-iulie
Compania de construcții Diferit din Cluj-Napoca, deținută de Nicolae Petri, fost inginer al Regiei Autonome a Domeniului Public, și soția sa Daniela Denisa Petri, a raportat pentru
Indiferent că este vorba de o companie multinațională sau de o mică afacere de familie, cu toții căutăm cele mai bune decizii în contextul unor situații dificile care, pentru unii,
Carrefour România, companie care operează hipermarketurile cu același nume și care administrează franciza magazinelor de proximitate ale grupului francez, și-a dublat profitul în
Carmistin, producătorul brandului de carne de pasăre La Provincia, Transavia, producătorul brandului Fragedo, și Cris-Tim, care vinde preparate din carne de porc sub același nume,
Astfel, producția de energie a companiei a scăzut cu 21%, în timp ce energia vândută a scăzut cu 24%, arată raportul operațional publicat de companie recent pe BVB.